UPDATE: Cristian Tudor Popescu şi Emil Hurezeanu au amânat conferinţa pe care urmau să o susţină la Universitate mâine. Voi anunţa noua dată a conferinţei de îndată ce o voi afla.
Editura Polirom şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în parteneriat cu Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ) Iași vă invită miercuri, 18 ianuarie, la ora 13.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, la o întîlnire cu Cristian Tudor Popescu, care va susţine o conferinţă pe tema: „Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989)”.
Tema conferinţei este şi titlul celui mai recent volum semnat de Cristian Tudor Popescu, apărut de curînd în colecţia „CINEMA” a editurii Polirom, care va fi lansat cu acest prilej. Volumul “Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989)”, prima carte despre film semnată de Cristian Tudor Popescu, va fi prezentat de Emil Hurezeanu.
Cele două evenimente vor avea loc în cadrul unei întîlniri cu studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi vor fi moderate de Andrei Giurgia, realizator TVR Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Jurnalişti din Iaşi.
Pornind de la filme ale unor monştri sacri ca Griffith, filmele sovietice de propagandă ale deceniului trei (inclusiv Eisenstein) sau cele propagandistice naziste (Leni Riefenstahl), volumul prezintă filmul românesc de ficţiune – de la peliculele interbelice, începînd cu Războiul de independenţă, pînă la cele ale epocii comuniste. Acestea din urmă sunt diferenţiate în funcţie de perioadele în care au fost produse şi de evoluţiile politice specifice perioadelor respective şi sunt urmate de numeroase studii de caz, între care Directorul nostru, Puterea şi Adevărul, dar şi filme antisistem precum Reconstituirea.
„Filmul românesc de ficţiune s-a născut cu propaganda politică în el, ca un copil infectat cu HIV încă din pântecele mamei. Istoria lui a fost dublată de istoricul bolii. Pe lângă semnele specifice creşterii, în fiecare etapă de viaţă, tumorile, erupţiile, plăgile s-au dezvoltat şi ele. Coşurile pubertăţii filmului românesc au apărut lângă bubele sindromului imunodeficienţei politice.
Din cele 550 de pelicule ale perioadei comuniste, aproximativ 222 (adică 40%) pot fi considerate ca având caracter politic, propagandistic, restul fiind divertisment, comedie muzicală, filme pentru copii – proporţia lui Lenin (60% propagandă, 40% divertisment) fiind totuşi inversată.
Cu prea puţine excepţii, propaganda din cinema a urmat cu fidelitate liniile politice de evoluţie ale PCR. A fost mai întâi prosovietică, internaţionalistă, antiromânească, apoi naţional-comunistă, anticitadină, antiintelectuală, antioccidentală, vehicul al cultului lui Ceauşescu.” (Cristian Tudor Popescu)
Volumul cuprinde capitolele: Propaganda şi cinematograful • Propaganda şi filmul de ficţiune • Începuturile influenţei cinematografului asupra realităţii • Cinematograful sovietic de propagandă • Cinematograful românesc de propagandă.
