S-a terminat, s-a terminat…

Da, s-a terminat. Aşa cum am scris şi în albumul de final, în trei ani, care au trecut fără să îmi dau seama, am cunoscut oameni speciali sau mai puţin speciali, oameni de care am fost sau voi fi mândră peste ani, oameni de la care am avut ce învăţa sau de la care am înţeles că trebuie să fiu mândră de ceea ce ştiu. Nu regret niciun moment din aceşti ani şi mi-ar fi plăcut ca facultatea să fie de cel puţin patru ani pentru a avea ocazia să mai descopăr alte persoane şi personalităţi interesante.

Pot spune că finalul a fost mai frumos decât mi-aş fi imaginat vreodată: cu un curs festiv care a ieşit muuult mai bine decât mă aşteptam, cu un premiu EJA (http://ec.europa.eu/romania/news/210611_castigatori_europa_ro.htm) – care mă determină să continui pe drumul ales acum trei ani, cu un 10 la licenţă.

Nu ştiu exact ce se va întâmpla din toamnă, ştiu doar că va fi poate ultima vacanţă din viaţă, aşa că voi profita cât de mult posibil. Voi merge la practică, voi vizita capitala (mai am multe “restanţe” din anii trecuţi), apoi voi pleca la Bruxelles pentru cinci zile. Deocamdata astea sunt planurile

Şi de-ar fi când va fi…

Când spui „peste 10 ani” te gândeşti că va fi peste foarte multă vreme, însă, în felul în care se scurge acum timpul, acest reper nu mai este un punct atât de îndepărtat. Nu îmi place să mă raportez la viitor, pentru că viitorul nu mai e sigur de mult.

Îmi place prezentul, cred că tuturor le place, chiar dacă mulţi nu vor să recunoască acest lucru. Nu pot spune că nu îmi place să visez ce va fi peste 10 ani, dar mi-e greu să spun cum mă văd peste 10 ani. Asta se întâmplă nu pentru că nu aş şti ce pot sau pentru că nu aş avea încredere în mine, ci pentru că acum totul se schimbă de la o zi la alta, apar oportunităţi sau eşecuri în viaţa fiecăruia.

Dacă mă gândesc ce vroiam să fac acum 10 ani (pe la 12-13 ani) ştiu că aveam eu o idee legată de jurnalism, însă una foarte vagă, o pasiune de moment. Îmi amintesc că atunci când mă întreba lumea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” eu răspundeam „Reporter sau crainic TV” (chiar dacă nu ştiam absolut deloc cu ce se mănâncă). Chiar dacă am făcut emisiuni vorbind la o cariocă, în faţa oglinzii din baie (suită pe un lighean ca să mă vad ) şi am realizat prima revistă a clasei (a şasea) din şcoala mea generală mi-a trecut repede.Atunci pasiunile veneau şi plecau într-o clipită (înainte vroiam să fiu cântăreaţă şi cântam, tot la cariocă ))

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de Internet

Ştiu că poate părea un clişeu (sau este deja, după unii) dar cred că v-aţi pus şi voi, măcar o dată, întrebarea „Cum ar arăta viaţa mea fără Internet?” Cei de vârsta mea pot răspunde destul de repede la o asemenea întrebarea, problema e cu cei mai mici decât noi, care s-au trezit cu tastatura în braţe.

 Pe Internet poţi fi tu sau poţi fi cine vrei tu, nimeni nu se sinchiseşte să caute informaţii despre tine din mai multe surse. Poţi dobândi fără prea mare greutate tinereţea fără bătrâneţe, însă viaţa fără de Internet nu este atât de uşor de obţinut.

Făcând un scurt exerciţiu de imaginaţie o săptămână din viaţa mea fără Internet ar arăta cam aşa:

Luni: Mic dejun – căşti (radio) – tramvai – facultate – bibliotecă – tramvai – acasă – prânz – somn de frumuseţe – teme – carte – emisiune TV – cină – film – somn.

Marţi: Mic dejun – ştiri din presă – tramvai – facultate – cantină – prânz – facultate – autobuz  – tramvai – acasă – cină – film – somn.

Miercuri: Mic dejun – tramvai – facultate – Copou – plimbare + prânz – facultate – autobuz  – operă – tramvai – acasă – cină – somn.

Joi: Mic dejun – televizor (muzică) + teme – tramvai – facultate – cantină – prânz – facultate  – şedinţă ASJ – tramvai – acasă – cină – somn.

Vineri: Mic dejun – tramvai – bibliotecă – tramvai  – acasă – prânz – somn de frumuseţe – carte – maşină – filarmonică – maşină – acasă – somn.

Sâmbătă: Mic dejun – telefon – prieteni – plimbare – acasă – prânz – carte – radio (muzică) – prieteni în vizită – cină – somn.

Duminică: Mic dejun – biserică – staţie – tramvai – Grădina Botanică – fotografii – plimbare – acasă – prânz – vizită la bunici + cină – teatru – acasă – somn.

În mare, cam aşa arăta viaţa mea în gimnaziu şi liceu. Unii ar putea spune că era monotonă, însă eu nu aş spune asta. În loc să vorbesc cu prietenii pe Internet, vorbeam la telefon sau faţă în faţă. În loc să mă uit pe Internet la o piesă de teatru sau la un concert mergeam mai des în sala de spectacole (şi încerc şi acum să fac asta cât mai mult posibil) şi cel mai important petreceam mai mult timp afară din casă, nu ţintuită într-un scaun, în faţa calculatorului. Şi parca era mai bine.

Post Scriptum: Recunosc că ideea acestei postări nu mi-a venit mie, ci am primit-o ca temă în cadrul unui laborator.

Ce mai face Băselu’?

Ce mai face Baselu’? (Nu e vorba de ce a facut el personal, ci doar prezenta lui in capitala Moldovei) A blocat circulatia ieri in Iasi . Si tot “datorita” prezentei domniei sale mai multi studenti au luat absent la diverse cursuri/ seminarii/ laboratoare.

Va intrebati ce legatura este intre vizita lui Basescu si absentele studentilor? Va explic imediat:

Până la adeverinţele RATP te mănâncă secretarele

Sunt un pachet de nervi…mai am un pic si bat niste secretare, mai exact secretarele de la Facultatea de Litere de la UAIC Iasi. Daca pana lunea viitoare nu avem abonamente RATP facem revolta; eu si Paul suntem primii care o sa protestam.Sa va povestesc de unde atatia nervi:

2 ore

2 ore ieri, 2 ore azi…oare cate alte 2 ore o sa mai pierd saptamana asta prin oras pentru ca anumiti profesori nu se sinchisesc sa vina la cursuri?