Cel care a deschis seria de training-uri din cadrul celei de-a doua ediţii a Journalism Summer School a fost Petrişor Obae, editor Pagina de media. După ce le-a vorbit studenţilor despre “Mărirea şi decăderea presei din România”, pornind de la un scurt istoric a ceea ce înseamnă presa la noi şi ajungând până la mogulii din media actuală, jurnalistul a răspuns tuturor curiozităţilor participanţilor, în sesiunea specială de la final. La sfârşitul training-ului, Petrişor Obae a stat de vorbă cu unul din reporterii noştri despre cum se dezvoltă media pe online, despre soarta printului, a dat câteva sfaturi studenţilor şi a vorbit despre secretele menţinerii unei bune relaţii jurnalist-sursă.
Cum vedeţi trecerea de la print la online? Ce etape ar trebui urmărite într un astfel de proces?
Etape este mult spus. În primul rând trebuie urmărit un model de business. Tocmai aici este marea problemă a online-ului de la noi şi cred că din toată lumea. Nu există încă un model de business sănătos şi fiabil pentru o afacere de online. De aceea în toată lumea Murdoch încearcă varianta conţinutului pe bani, alţii încearcă varianta vânzării de spaţiu publicitar şi a conţinutului gratuit, este şi cazul „Paginademedia”. Internetul îşi caută acum făgaşul pe care să meargă mai departe. Nu există încă setat clar, ca în presa tradiţională, un model de business. Trecerea de la print la online însă este mult spus. Această formulare te duce cu gândul la desfiinţarea printului, ori eu sunt printre cei care cred că printul nu va dispărea. Printul va continua să existe , chiar dacă rolul lui poate va fi altul.
Având în vedere că majoritatea site-urilor publicaţiilor cotidiene se comportă din ce în ce mai mult ca nişte agenţii de presă care credeţi că este viitorul lor? Cum se vor dezvolta în timp?
Este o etapă normală în dezvoltarea site-urilor pentru că atunci când au apărut site-urile ziarelor erau aproape o oglindă a variantei tipărite. Este normal ca pentru a aduce o valoare adăugată cititorului de Internet să vii cu mai mult decât reflectarea ediţiei tipărite. De aceea, acum toate ziarele, inclusiv „Evenimentul Zilei”, „România liberă”, „Adevărul”, funcţionează ca furnizori de conţinut, altul decât ce există în varianta lor tipărită. Şi este normal pentru că modelul în presa de acum este acesta al integrării, în care într-o redacţie nu funcţionează numai printul separat, ci print, multimedia, Internet; există mai multe medii prin care mesajul se duce, iar aceste medii funcţionează integral. Este parte a acestui sistem: printul are zona lui, multimedia, Internetul au zona lor şi se dezvoltă ca atare.
„ Jurnalismul este identic indiferent de mediul pe care te exprimi”
Se vehiculează că şi în online-ul românesc se va introduce un sistem de plată. Cum credeţi că va reacţiona publicul în faţa acestui fapt?
Din informaţiile mele exista două zone care se gândesc serios la taxa pe conţinut. „Adevărul Holding” este prima zonă care a declarat public că intenţionează să furnizeze conţinut pe bani. O a doua zonă care se ia în considerare în această mutare este „Ziarul Financiar”. Acesta a mai funcţionat acum patru-cinci ani într-o formulă de conţinut pe bani. Atunci se îmbina cumva zona de print cu zona de Internet, în sensul că cine era abonat la ziarul tipărit, primea şi un cod cu care putea vedea conţinutul online. Ulterior au venit pe formula conţinutului gratuit, iar acum se gândesc la o formulă de a da informaţii contra cost. Nu au luat încă o decizie, dar în toată lumea, nu doar în România publicul este obişnuit să consume informaţii gratuite. Este foarte greu să implementezi un sistem de conţinut pe bani în condiţiile în care lumea este obişnuită să primească informaţia gratuit. În momentul în care vrei să faci acest pas, cel mai important lucru de care trebuie să ţii cont, şi asta o spun Murdoch şi alţi oameni calificaţi, este valoarea adăugată. În momentul în care nu oferi valoare adăugată, omul nu are de ce să te plătească şi atunci, într-o astfel de formulă, succesul ar putea veni, pentru că încă nu se ştie dacă vine sau nu, dacă acel conţinut pe care-l oferi are într-adevăr o valoare informativă foarte mare în faţa publicului pe care vrei tu să-l atingi. Citeşte restul editării »