Zăpadă şi foc la purtător

Un text mai vechi (cam de o luna şi ceva), care a fost publicat şi în Academia de gashca, nr 5 :

Nu ştiu cum se face, dar de fiecare dată când merg în cămin şi am o urgenţă fiziologică nimeresc în aceeaşi “încăpere”. Şi de fiecare dată văd acelaşi mesaj pe uşă: “Anunţ! Am ceva bun: – zăpadă (praf), – foc. Relaţii la id: rockalex18.” Prima dată am zis că nu văd eu bine. A doua oară am încercat să ma uit pe geam să văd unde e zăpada şi mi-am dat seama că doar posesorul anunţului o deţine.

Ultima dată mi-am pus alte întrebări. “Cum arată oare zăpada praf?”. De câteva zile stau şi mă gândesc la asta şi nu înţeleg. Eu am văzut de multe ori zăpadă, dar niciodată nu era praf. Şi apoi, rockalex18 spune că are şi foc. Deşi nu sunt fumătoare, eu ştiu că atunci când spui că ai un foc se face referire la brichetă/ chibrit. Ei şi atunci cum Doamne iarta-mă să anunţe ăsta pe uşa de la baie că are foc şi să-şi dea id-ul? Ce, cel care are nevoie îi dă add pe mess şi apoi stabilesc o întâlnire ca să-i dea focul? Păi, îi trece pofta de ţigară până ajunge la foc.

După ce m-am frământat câteva zile gândindu-mă la aceste “probleme” existenţiale cred că încep să-mi dau seama despre ce e vorba de fapt. M-am luminat după ce am tot văzut pe la TV că diverşi oameni politici vor să închidă toate weed shop-urile din ţară: acum se poartă zăpada şi focul la purtător.

Vanilia Ice

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s