Calvarul muzicii pe repeat

A trecut ceva timp de când mi-a venit prima dată ideea de a scrie un post despre muzica de la cantina din Campusul studenţesc Titu Maiorescu Iaşi. Am amânat însă momentul pentru a analiza „cestiunea” la rece, fără influenţe.

Primul contact pe care l-au avut urechile mele cu muzica difuzată la cantină a avut loc în anul I. Pe atunci nu făceam mulţi purici pe acolo, aşa că nu m-a marcat profund această experienţă auditivă.

În anul II şi III am început să frecventez cantina ceva mai des, din cauza orarului „foarte bine” conceput. Iniţial nu dădeam prea mare importanţă muzicii, pentru că zgomotul tacâmurilor  o depăşea cu mulţi decibeli.

Când am început să dau ignore perturbaţiilor (cam prin toamna trecută) am sesizat că cel care se auzea în toată cantina era Demis Roussos. Iniţial am apreciat gustul celei/ celui care punea muzica. Apoi am început să-mi fac o altă impresie: câteva zile la rând am ascultat toate piesele cunoscute şi mai puţin cunoscute ale solistului, deci se pare că pentru ea/ el Demis Roussos era cum e Justin Bieber pentru puştoaice.

Cam după o săptămână cred că s-a schimbat DJ-ul. Vă spun doar că am învăţat câteva melodii de la ABBA pe de rost (o parte le-am aprofundat pentru că le ştiam deja :D). Îmi place muzica mai veche, ascult acest gen de muzică, dar nu pot asculta un singur CD pe repeat. NU POT!

Când ziceam că se trece acum la muzica de prin anii ’90 (am crezut că urmează firul cronologic) am fost surprinsă să aud, cu volumul dat la maximum, o piesă din zilele noastre; mai precis o melodie de genul „freacă dă disc” (cum le spun eu).

Şoc şi groază! Nu puteam să-mi cred urechilor. Însă spaima nu a durat prea mult. DJ-ul a fost schimbat imediat ce doamnele de la cantină au început să se schimonosească şi să ţipe: „Cine e azi la muzică, măi? Vrea să ne surzească?!”. Nu a mai contat că studenţii fredonau piesa în timp ce mâncau sau că ţineau ritmul cu tacâmurile, vocea bucătăreselor a fost mai presus de orice.

După „incidentul” cu pricina s-a revenit la muzica mai „domoală”, pentru ca apogeul să fie atins în preajma sărbătorilor de iarnă. Prin oraş toată lumea asculta cântece de Crăciun, colinde mai mult sau mai puţin tradiţionale – o feerie muzicală. La cantină cânta de zor, cine credeţi? Fuego. N-am nimic cu băiatul, însă când îl aud iar cu „Împodobeşte mamă bradul” îmi sare muştarul. Dar las-o măi pe mama în pace, că ea face de mâncare, face curăţenie. Nu poţi să împodobeşti tu bradul ăla? Şi, cum era de aşteptat CD-ul era pe repeat. Nu tu un Hruşcă, un Ducu Bertzi, o Paula Seling sau o Narcisa Suciu să mai varieze.

După această ultimă experinţă mă bucur că în semestrul acesta am un orar care îmi permite să mânânc acasă. Acum pot lua liniştită prânzul, ascultând muzica care îmi place (şi mai veche şi mai nouă), fără să mă oblige cineva să învâţ versurile pieselor pe de rost din cauza frecvenţei cu care sunt difuzate piesele.

Am scăpat de calvarul muzicii pe repeat!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s