Cum am petrecut de Ziua Europeană a Patrimoniului

În fiecare an, pe 17 septembrie, se sărbătoreşte Ziua Europeană a Patrimoniului. Anul acesta a fost pentru prima dată când aceasta a fost sărbătorită şi în Iaşi, printr-un eveniment susţinut de Icar Tours.

Primul eveniment al zilei a fost turul  ghidat gratuit Piaţa Unirii – Palatul Culturii. Obiectivele  turistice incluse au  fost: Piaţa Unirii, Statuia lui Alexandru Ioan Cuza, Palatul Braunstein, Strada Cuza Vodă, Palatul Poştei, Camera de comerţ, Casele gemene, Tutungeria lui  Creangă, Statuia lui Miron Costin, Filarmonica Iaşi, Obeliscul Pomul  Verde, Teatrul  Naţional Iaşi, Catedrala Mitropoliei, Palatul Roznovanu, Catedrala Catolică, Vechea Catedrală Catolică, Mănăstirea Trei Ierarhi, Statuia lui Gheorghe Asachi, Statuia lui Ştefan cel Mare. Doar în cele două Catedrale Catolice am intrat, celelalte obiective fiind prezentate din exterior.

După acest tur, ce a durat 2 ore, au urmat vizitele ghidate la mai multe obiective importante din centrul oraşului. Astfel am intrat şi vizitat: Biserica Sf. Nicolae Domnesc, Casa Dosoftei, Catedrala Mitropolitană, Palatul Roznovanu, Mănăstirea şi Turnul Golia, Mănăstirea Trei Ierarhi şi Sala Gotică.

De la ora 19.15 a avut loc un Concert de orgă la Catedrala Catolică Sfânta Fecioară Maria Regină, însă după cele 7 ore petrecute prin oraş nu m-au mai ţinut puterile să ajung şi aici. În schimb, am încheiat seara în faţa Teatrului Naţional, unde a avut loc spectacolul „Magia serii în sunet şi lumină” – deschiderea stagiunii 2011-2012 a Operei Naţionale Române Iaşi.

Spectacolul a cuprins arii celebre din operele lui Verdi, Bizet, Puccini sau Gounod, precum şi uverturi sau fragmente pentru cor. Nu au lipsit jocurile de lumini şi lasere, iar la final organizatorii au suprins publicul cu un foc de artificii. Mai jos sunt câteva imagini surprinse în seara de sâmbătă.

A fost un spectacol absolut superb, mai ales că am aflat şi o veste foarte, foarte bună: Teatrul Naţional Iaşi va fi gata la sfârşitul acestui an, iar din 2012 spectacolele de operă şi teatru vor reveni în sala de care îmi era atât de dor să o văd plină de spectatori şi de mari artişti.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s