Prima zi în Bruxelles

Miercuri dimineaţă, la ora 05.00, eram pe Aeroportul Otopeni aşteptând cu nerăbdare primul meu zbor cu avionul. Nici nu îmi aduc bine aminte când am făcu check in-ul şi când am trecut de securitate. La 07.20 am decolat şi mi-a plăcut să văd Bucureştiul de sus, deşi au fost ceva nori. La 09.10 eram pe Aeroportul din Bruxelles şi inspiram aerul rece de Belgia :D.

După ce am stat cam jumătate de oră în aeroport să aşteptăm o colegă care venea din Spania (şi care a aterizat de fapt pe celălalt aeroport ;))) am pornit spre gară. De acolo am luat un tren până la Gara de Nord din Bruxelles, unde mi-am nenorocit mâinile cărând bagajele (scări rulante erau doar în sens invers :().

Până aici totul a fost bine şi frumos, însă după a început distracţia. La indicaţiile unei colege am luat un tramvai care ar fi trebuit să ne ducă aproape de hotel, însă, de fapt, l-am luat în sens invers. După câteva staţii ne-am dat seama şi am coborât.

Pe la 14.00 am ajuns la hotel, unde am dat de altă problemă: nu aveau destule camere gata. După un schimb de replici între coordonatorul nostru şi cei de acolo s-a rezolvat problema şi eu am fost printre norocoşii care au luat în primire primele camere.

Ziua a continuat cu vizita la Audio-visual services of the European Commision. Aici ne-a fost prezentat site-ul serviciului audiovizual, modul în care presa din toată lumea poate face rost de materiale audio şi/sau video legate de Uniunea Europeană, am fost duşi în sala unde au loc conferinţe de presă, în studiourile TV ale Comisiei Europene (CE) şi apoi am discutat cu un reprezentant al CE despre priorităţile de comunicare în timpul mandatului de vice- preşedinte al Vivianei Reding.

Ziua s-a încheiat cu o cină la un restaurat vietnamez, situat în zona veche a oraşului. A fost pentru prima dată când am mâncat ceva vietnamez, însă nu am regretat. Puiul cu portocală şi orez a fost absolut delicios.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s