Mănăstiri mai puţin cunoscute

În fiecare an, în una din zilele de Paşte, merg împreună cu familia în mini-excursii. De această dată am insistat să ajungem neapărat la Mănăstirea Slatina, din judeţul Suceava. Eu am mai fost o dată acolo (acum şapte ani) şi, deşi nu îmi aduceam aminte foarte bine zona, ştiam că am fost impresionată.

Ieri, căutând traseul, am mai descoperit câteva mănăstiri mai puţin cunoscute, dar care ne-au atras atenţia, mie şi surorii mele: Mănăstirea Cămârzani, Mănăstirea Bogdăneşti şi Mănăstirea Râşca.

Aşa că, astăzi am pornit dis-de-dimineaţă spre „Ţinutul Mănăstirilor”. Nu vă pot spune cât de frumos a fost să descoperim aceste locuri. Cel mai mult ne-au impresionat: Mănăstirea Cămârzani (vocea măicuţelor era divină), Așezământul creștin filantropic „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Bogdăneşti şi Aleea Eternităţii de la Mănăstirea Slatina.

Cel mai bine însă este să vă arăt câteva imagini. Să nu vă luaţi de calitatea lor pentru că am filmat cu o amărâtă cameră foto.😀 Fotografii găsiţi pe pagina mea de Facebook.

 

Un gând despre &8222;Mănăstiri mai puţin cunoscute&8221;

  1. Pingback: Să dăm şi noi o mână de ajutor! « O singură datorie are omul: Să nu fie prost!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s