Să dăm şi noi o mână de ajutor!

Chiar dacă a trecut Paştele putem face în continuare fapte bune. Cum spunea cineva „de ce să fim mai buni doar de Crăciun şi Paşte?” De aceea m-am gândit să vă povestesc despre unele persoane care au nevoie de noi tot timpul anului. Este vorba de bătrânii de la Mănăstirea Bogdăneşti – Suceava.

Aşa cum v-am povestit aici, săptămâna trecută am fost pe la câteva mănăstiri din Suceava. Una dintre acestea este Mănăstirea Bogdăneşti. Când am intrat în biserică, părintele Gheorghe Loghinoaia ne-a întâmpinat de parcă ne cunoştea de când lumea. A intrat imediat în vorbă cu noi şi, ce ne-a surprins, ne-a spus să mergem să cunoaştem bătrânii ce locuiesc aici.

Când am ajuns, noi am observat două clădiri la intrarea în mănăstire unde scria că este „Fundaţia Creştin Filantropică Bogdan I Întemeietorul” însă nu ştiam despre ce este vorba exact. Părintele a rugat băiatul de la lumânări (îngrijit de el pentru că nu are părinţi şi este bolnav) să ne ducă până la cămin. După cum am aflat, aici locuiesc aproape 90 de bătrâni, 20 fiind la pat, iar mulţi suferind de pe urma bolilor sau al abandonului familiei.

Ei au la mănăstire condiţii decente de trai, iar părintele nu ne-a cerut nimic, doar să mergem să le spunem o vorbă bună. Dar e uşor să îţi dai seama că au nevoie de ajutor. Nu doar de bani e vorba, ci şi de produse de îngrijire, hrană şi alte lucruri necesare unei vieţi normale, dacă putem spune aşa.

De asemenea, nu ne-a cerut nimeni să spunem mai departe de ei, dar noi am rămas impresionaţi de acei bătrânei care sunt dispuşi să îţi spună toată viaţa lor chiar dacă nu te cunosc şi de părintele Loghinoaia, care ne-a dat o scrisoare, pe care am postat-o şi eu aici, pentru voi. Eu şi familia mea ne-am gândit deja ca într-un weekend să mergem cu ceva la mănăstire şi vom încerca să adunăm şi de la apropiaţi, cunoştinţe câte ceva şi să îi bucurăm pe cei de acolo.

P.S.: Am găsit şi un site despre acest loc frumos, nu ştiu însă dacă e oficial şi dacă toate informaţiile sunt corecte. Ce spuneţi? Puteţi să daţi şi voi o mână de ajutor, măcar răspândind vorba? Mulţumesc anticipat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s