Interesant, ar fi foarte interesant…

Acum două luni de zile am aflat de campania Cartea călătoare (detalii găsiţi aici), iniţiată de editura ALL. Atunci mă tot chinuiam să fac şi eu rost de una din cărţile călătoare, însă de-abia luna aceasta am primit una dintre ele, „Cartea iubitoarelor de ciocolată” de Carole Matthews.

Însă nu despre aceasta este vorba în acest post, ci despre o altă carte. În mai am văzut la timp anunţul cum că alte cărţi călătoare sunt gata de drum şi m-am abonat şi eu la una: „Miliardari din întâmplare. Povestea Facebook-ului: Sex, bani, geniu şi trădare” de Ben Mezrich.

Tocmai am terminat-o de citit şi m-am gândit să vă spun câte ceva despre ea. Nu vreau să fac o prezentare tipică, ci doar să punctez câteva aspecte (cu liniuţă, cum mai zic unii :D).

–  E uşoară de lecturat şi nu îţi răpeşte mult timp;

–  Prezintă momentele cele mai importante din istoria Facebook-ului;

– Am aflat lucruri interesante despre ce înseamnă să fii student la Harvard (nu mă refer aici neapărat la cursuri ;));

– Am descoperit că, de fapt, reţeaua nu a fost chiar o idee marca Zuckerberg;

– Mi-a rămas în minte replica tipică a lui Marc Zuckerberg: „Interesant” (cu variaţiuni pe aceeaşi temă) – de aici ideea titlului acestui post;

– Am găsit un personaj interesant în persoana lui Eduardo Saverin (cofondator Facebook);

– Mi s-a confirmat (pentru a câta oară?!) că prietenia adevărată nu există.

În final vă mai spun că dacă veţi citi această carte veţi înţelege mult mai bine cum a evoluat reţeaua de socializare (de la ce a pornit şi unde s-a ajuns) şi ce înseamnă să fii cu adevărat pasionat de ceea ce faci. E interesant!

P.S.: Acum am mai primit o carte călătoare, „100 de minuni ale Italiei„, pe care o savurez zilele acestea.

2 gânduri despre &8222;Interesant, ar fi foarte interesant…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s