Mi-e dor de 15…

Mi-e dor de 15…15 septembrie! Nu aș ști să spun de ce tocmai acum, dar e posibil să fie pentru că se apropie anul universitar 2012-2013, ultimul în care voi fi oficial în postura de “învățăcel” (deşi nu se ştie niciodată ce ne rezervă viitorul).

Mi-e dor de acele zile de 15 septembrie în care mergeam cu mama spre școală, nerăbdătoare să îmi revăd colegii și pe doamna învățătoare.

Mi-e dor de acel 15 septembrie când am intrat în clasa I și colegii mai mari cu o generație ne-au întâmpinat cu un “tunel” de flori și au cântat “Pe vaporul clasei I-a/ Vă-mbarcați cu toții voioși/ Și lăsați voi grădinița/ Celor mici și plângăcioși.”

Mi-e dor de zilele când îmi primeam manualele și stăteam să le pun coperți și să le răsfoiesc până adormeam.

Mi-e dor de școala primară, de colegi, de “s”-ul mic de mână care îmi dădea mereu bătăi de cap, de momentele în care doamna îmi tot spunea să nu mai vorbesc neîntrebată…

Îmi e extrem de dor de serbările deosebite pe care le aveam în fiecare semestru, de careul din curtea școlii unde în fiecare an ne amuzam de discursurile profesorilor, pentru că noi, cei mici nu aveam stare și vroiam să mergem mai repede să ne alegem cele mai noi cărți şi să ne fugărim pe holuri.

Îmi e foarte dor de dânsa, de Doamna Învățătoare…îmi e dor să merg la dumneaei cu un mărțișor de 1 martie, cu flori de 8 martie și de Sf. Constantin și Elena și să mă prezinte clasei, iar cei mici să se uite cu admirație la mine pentru că eram „muuult” mai mare decât ei și am fost eleva Doamnei. De câțiva ani nu am mai putut să fac toate astea. Vă iubesc și vă voi iubi mereu, Doamna! Sper ca de acolo de sus să fiți mândră de mine!

Mi-e dor…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s