„100 cele mai frumoase muzee ale lumii”

100 cele mai frumoase muzee ale lumiiÎn sfârşit am avut ceva mai mult timp liber la dispoziţie şi am reuşit să termin de citit şi a doua carte primită în cadrul campaniei vALLuntar, ediţia a II-a. Este vorba de „100 cele mai frumoase muzee ale lumii„. Aşa cum v-am obişnuit, voi trece în revistă câteva aspecte prezentate în carte, iar apoi apelez din nou la ajutorul vostru, pentru că am nevoie de 15 comentarii la această postare pentru a putea planta un copăcel.

Mă aşteptam ca în acest volum să găsesc tot felul de muzee, care mai de care mai interesante. Dar am fost dezamăgită: 90% din obiectivele prezentate sunt muzee de artă. Cu toate acestea am găsit câte ceva care mi-a atras atenţia. Volumul fiind împărţit în şase părţi – pe continente (Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia şi Australia), am ales câte un muzeu din fiecare despre care să vă spun două-trei cuvinte.

Am zis să încep cu Muzeul Salvador Dali, din Figueres, Spania. De ce? Pentru că îmi doresc enorm să ajung în Spania, pentru că Salvador Dali mi se pare un personaj fascinant, pentru că acest muzeu este ceva cu totul deosebit (e jumătate teatru, jumătate muzeu), pentru că aici nu se găsesc doar picturi, ci şi altfel de exponate care au amprenta artistului (cum ar fi o canapea în formă de buze) şi, nu în ultimul rând, pentru că lângă muzeu se află şi ciudatul palat unde a locuit acesta.

Din Europa trecem repede oceanul şi ajungem în America de Nord, mai precis în Statele Unite ale Americii, la Boston, unde aş merge la Muzeul de Arte Frumoase. Aici găseşti exponate din marile culturi ale lumii: o bogată colecţie de artă egipteană (sarcofage, bijuterii), una semnificativă de artă greacă, alături de exponate ale artiştilor englezi, spanioli, olandezi, francezi, germani şi bineînţeles americani.

Rămânem tot în America, dar ceva mai la Sud, în Mexic. Aici m-am oprit la Muzeul Antropologic din Mexico City pentru că aici poţi afla aproape totul despre cultura precolumbiană, acesta fiind cel mai important muzeu de cultură veche americană din lume. Cred că aici aş înţelege şi eu mai bine cum stă treaba cu zeii lor cu nume ciudate şi cum a luat naştere o civilizaţie fascinantă ca cea a aztecilor.

Trecem înapoi oceanul, însă de data aceasta mergem în Africa, la Muzeul Egiptean din Cairo. Nu cred că există cineva care să nu îşi dorească să ajungă aici, unde poate vedea masca din aur a faraonului-copil Tutankamon, statuile lui Rahotep şi Nefert create în anul 3000 î.Hr., minunate bijiterii din aur şi pietre preţioase, mumii de faraoni (inclusiv cea a lui Ramses al II-lea)… Deja visez cu ochii deschişi.😀

Uşor, uşor ajungem în Est şi poposim puţin în Japonia, la Muzeul Naţional din Tokyo. Aici pot fi admirate numeroase gravuri din perioada Edo (era marii gravuri japoneze în lemn) şi alte numeroase exemple de artă originară din Ţara Soarelui Răsare. Ceea ce m-a atras la acest muzeu este amplasarea sa în complexul Uenokoen, unde se află şi alte obiective turistice importante: o grădină japoneză, Pavilionul Heiseikan (cu relicve arheologice), Pavilionul Horyuji (cu exponate dintr-un fost templu) ş.a..

Terminăm periplul pe alt continent, unde vizităm Galeria Naţională a Australiei de la Canberra. Aici vom descoperi cu totul altceva (faţă de ce am găsit în celelalte muzee) pentru că această galerie este una nouă (a fost deschisă în 1982), iar artiştii australieni sunt ceva mai aparte – ei de-abia încearcă să se afirme şi să pătrundă în cercurile elitiste din arta internaţională. Mulţi dintre ei au asimilat arta aborigenilor, fapt care îi face cu adevărat deosebiţi.

Acestea au fost alegerile mele. Restul de 94 de muzee le puteţi descoperi şi voi rasfoind paginile cărţii. Dar să nu uităm de ce ne aflăm aici🙂 Pentru a planta un copăcel. Mă rog, eu îl voi planta, dar cu ajutorul vostru. Aşadar, să dăm drumul la comentarii pe tema „cele mai interesante muzee”: Pe voi ce muzee v-au impresionat din cele pe care le-aţi vizitat? Sau ce muzeu vreţi neapărat să vedeţi? De ce? Haideţi să facem o listă cât mai lungă.

Încep eu, spunând că Muzeul regal al Armatei şi Istoriei militare din Bruxelles, Belgia m-a impresionat prin diversitatea şi numărul extrem de mare al exponatelor. Dacă aş fi putut, aş fi mers în fiecare zi acolo să mai descopăr câte o secţiune.

Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.

48 de gânduri despre &8222;„100 cele mai frumoase muzee ale lumii”&8221;

  1. Pingback: Am și eu copacii mei | O singură datorie are omul: Să nu fie prost!

  2. Ooo, aceasta sigur este o carte grozava!!!
    Ii retin titlul, o voi cauta…

    Stii ce muzee m-au impresionat?!Sunt trei care-mi vin in minte: la Sinaia, Muzeul George Enescu; la Viena, Muzeul de Istoria Artei si Muzeul de Istorie Naturala…:)

    Mult spor la plantat copacei!
    Ma bucur ca ne face solidari aceasta camapanie!

    Ilda
    Lavender Thoughts

  3. După ce am citit descrierile tale, aş fi curioasă să vizitez Muzeul Egiptean din Cairo şi Muzeul Salvador Dali.😀 Sper să am ocazia vreodată. Bineînţeles că ideal ar fi să le vizitez pe toate, dar dacă nu se poate aşa, măcar pe astea două aş vrea să le văd live.😀

  4. As avea nevoie de o clona si de vreo 40 de ore in zi in loc de 24 ca sa pot vedea toate muzeele pe care mi le doresc. In topul listei mele sunt niste muzee japoneze:
    Hakone Open-Air Museum, Peace Memorial Museum, Meiji Mura Museum si Tokyo National Museum. (sper ca n-am pocit numele…)
    Dupa vin Ermitaj, Metropolitan Art Museum si Galeriile Uffizi, Natural History Museum si British Museum in Londra, Louvre. .. offf cat de multe si cat de putin timp ( si bani )

  5. In vara aceasta am ajuns la Roma, si mi-au ramas in amintire Muzeele Vaticanului – oricat de pretentios ai fi nu ai cum sa nu ramai marcat de toata gloria si bogatia care s-a investit si s-a pastrat acolo. Nini nu este de mirare numarul mare al vizitatorilor.

  6. Eu imi doresc sa vizitez mai multe muzee dar cine stie cand voi ajunge… pana atunci asta e lista mea:
    British Museum, Galeriile Uffizi, Capela Sixtina( nu stiu sigur daca se incadreaza la muzee), Muzeul Ermitaj, Metropolitan Art Museum NY … si mai sunt cateva …
    Iti doresc mult succes! :*

  7. Eu as putea sa-ti spun cat de placut impresionata am ramas de schimbarea la fata a Muzeului Antipa in cei 5 ani in care nu l-am mai vazut: mi-a displacut mult in 2007(eram chiar hotarata sa nu mai revin nicicand) iar in 2012 cand l-am revazut nu am mai recunoscut mai nimic si am plecat cu o amintire extrem de placuta. Acum l-as recomanda cu drag tuturor, mai ales celor mici, in curs de cautare de nou , de cunostinte despre natura, om, animale,plante.

    As revedea oricand Muzeul Satului din Bucuresti dar mai ales din Sibiu(acolo te poti pierde ore si zile intregi in lumea de basm a satului romanesc), Muzeul Taranului Roman …

    Ce-as vrea sa vad nou? Ooooo, multe-multe muzee, dar las timpul si destinul sa-si puna amprenta…

    • Laura, Antipa mi-a plăcut şi mie foooarte mult…visam să îl văd de mult, iar anul trecut când am reuşit să ajung am fost plăcut impresiontă. Acelaşi lucru pot spune şi de Muzeul Ţăranului Român.

  8. Buna! Mie mi-au placut urmatoarele: Madame Tussauds London, Luvru, „Diamant Museum” Amsterdam, Tower of London, Shakespeare’s Birthplace, Windsor Castle, Rijksmuseum Amsterdam – nu neaparat in aceasta ordine.

  9. Foarte interesanta cartea…asa cum banuiam. Cred ca stii deja raspunsul meu: mi-as dori foarte mult sa vizitez Muzeul Egiptean din Cairo.
    P.S.: Cand mergem din nou in Bruxelles neaparat trebuie sa facem o vizita la Muzeul regal al Armatei şi Istoriei militare!!!😀

  10. Sunt o mare amatoare de istorie si muzee. Am vizitat cateva din Europa (din Spania, Franta si Elvetia). Insa mi-ar placea sa vizitez Muzeul Egiptean din Cairo si Muzeul Naţional din Tokyo. Pana atunci, ma multumesc cu platatul copaceilor aici la noi.

  11. Din RO m-a impresionat castelul Peles, iar dinafara m-a impresionat castelul Schonbrunn din Viena🙂. Cartea pe care o prezinti parca-i o mina de aur pentru cei indragostiti de frumos.

  12. Daca este vorba de muzee… lista poate sa fie foarte luuunga😀 ,dar o sa ma rezum doar la cateva.
    De la noi din tara m-au impresionat si am vizitatat de mai multe ori: Muzeul National de Arta si Muzeul G.Antipa din Bucuresti (mereu sunt expozitii noi si interesante), Castelul Peles din Sinaia (anul trecut am avut bucuria de a vedea exopzitia Gustav Klimt)
    Din afara: Palatul Schonbrunn din Viena, Austria. Intregul complex, palatul, gradina, sculpturile, fantanile, gradina zoologica… este minunat! Daca voi mai avea ocazia, cu siguranta o sa-l vizitez mai pe indelete.🙂
    Castelul Sforzesco din Milano, Italia. Din cele 12 mini-muzee am vizitat: Muzeul de Arta Antica, Sectiunile Egiptene si Preistorice ale Muzeului de Arheologie si Pinacoteca. E fascinant sa vezi istoria cu ochii tai, nu doar sa citesti, sa auzi sau sa vezi la televizor…
    Ce as vrea sa vad? Orice, oricand, oriunde!!!😀 Pe unde ma vor purta pasii voi incerca sa vad cat mai multe, fie ca sunt muzee sau orice alte obiective care prezinta interes…
    P.S. Sa spun ca pe lista „de vazut” se afla si Palatul Culturii din Iasi?!😀

  13. O carte foarte interesantă!
    Aș vizita toate muzeele din lume dacă aș avea ocazia. Cel din Cairo ar fi primul …
    Din România nu e niciun muzeu care să-și fi făcut loc în această carte?

    Spor la strâns comentarii și plantat copăcei.
    Toate cele bune!

    • Florin, este prezentat și un muzeu din România, Muzeul Național de Artă din București. Deși mie mi-a plăcut mult acest muzeu când l-am vizitat, prezentarea lui din carte cam lasă de dorit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s