Concerte prepascale la Iaşi

Var, 6 - Afis concert pascal 2014În apropierea marii sărbători a Învierii Domnului, anul acesta sunt parcă mai multe concerte ca niciodată în Iaşi – unele cu intrare liberă, altele cu bilet; unele tradiţional-religioase, altele clasice…

Şi ca să nu fie cu supărare voi prezenta mai jos mai multe astfel de evenimente, ca să aveţi de unde alege. 🙂

Primul concert pe care vi-l prezint este cel organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, În așteptarea LUMINIIConcertul va avea loc miercuri, 9 aprilie, la ora 19.30, în Catedrala Mitropolitană din Iași. Intrarea va fi liberă. Vor concerta următoarele coruri: Corul „Iosif Naniescu” – dirijor: Gabriel Năstase, Corul A.T.O.R. „Arhanghelii” – dirijor: prof. Petronela Dârțu, Corul „Sf. Nectarie” – dirijor: Daniel Popa, Corul psaltic „Sf. Ioan Cucuzel” – dirijor: Gabriel Corolea, Corul A.S.C.O.R. Iași „Învierea” – dirijor: Daniel Bogos.

Al doilea pe listă este Concertul de muzică bizantină „Calea Crucii”, de joi, 10 aprilie. Concertul prepascal al Corului Trysanghion din Iaşi va avea loc la Biserica Sfântul Sava, începând cu ora 20.00, iar intrarea este liberă. Este posibil ca acelaşi concert să aibă loc şi vineri, 11 aprilie, de la ora 20.00, la Biserica Talpalari, doar că am văzut afişul în fugă şi nu sunt foarte sigură că aşa e. 🙂

Afis concertUrmătorul eveniment despre care vreau să vă povestesc este „În întâmpinarea Floriilor”, concertul Corului „Aletheia” al Bisericii Bărboi, dirijat de lect.univ.dr. Dorina Iuşcă. Acesta este programat sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 18.00 (în încheierea pelerinajului de Florii), la Catedrala Mitropolitană din Iași. Din programul serii fac parte și cântări cunoscute din tezaurul muzicii ortodoxe, dar și piese corale religioase din componistica ieșeană contemporană. Invitații speciali ai concertului vor fi: interpreta de muzică populară Loredana Ioniță Florea, Corul „Melody” al Centrului de Copii Bogdana din Bogdănești – Coordonator prof. Florin Birică, Corul „Tim Tam” al Școlii Gimnaziale nr. 1 Lunca Cetățuii – Coordonator prof. Ovidiu Manolache. Și aici intrarea va fi liberă.

La sfârșit de săptămână, duminică, pe 13 aprilie, vă invit la muzeu, la Muzeul Memorial „M. Kogălniceanu” Iași. De ce? Pentru că aici va avea loc evenimentul dedicat Sărbătorii Floriilor, „Triptic Pascal”. De la ora 13.00, în incinta muzeului vor avea loc mai multe mini-evenimente: Concert de Colinde Pascale și alte lucrări religioase, Recitări de poezii religioase, Expoziție de icoane, Expoziție de ouă încondeiate, Conferința „Bucuria sărbătorii Pascale”. Printre invitați se numără: prof.univ.dr. Lăcrămioara Naie, lect.univ.dr. Luminița Ciobanu, soprana Mihaela Grăjdeanu, drd. Ancuța Carp.

Afis FilarmonicaTrecem acum la muzica clasică și vă prezint două concerte marca Filarmonica Moldova Iași. Primul este un concert cameral, „Ultimele 7 cuvinte ale Mântuitorului”, și are loc marți, pe 15 aprilie, de la ora 19.00 la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași. Programul cuprinde „Sonatele op. 51” ale lui Haydn, în interpretarea Cvartetului Voces. Detalii despre bilete aici.

Al doilea, „Via Crucis”, este un concert vocal-simfonic, ce va avea loc la Colegiul de Artă „Octav Băncilă”, joi, 17 aprilie, de la ora 19.00. Programul include „Concertul pentru vioară, violoncel și orchestră” de Brahms și „Requiem” de Mozart. Detalii despre bilete aici.

P.S.: Dacă mai aflați de alte evenimente, dați un semn și completez lista. Mc anticipat și audiție plăcută!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s