Concursul de creaţie literară creştină „Primele semne”

Primele semneConcursul de creaţie literară creştină Primele semne este un proiect inițiat de Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Aflat la prima ediţie, concursul se adresează autorilor ale căror texte nu au mai fost publicate.

Fiecare viaţă trăită în Hristos este o viaţă care merită povestită. Această poveste este ca o apă vie ce poate fi turnată în multe forme: într-un ulcior de lut sau într-o cană din care se soarbe de obicei cafeaua, într-un biberon ce hrănește pruncii sau în eprubeta unui cercetător știinţific. Important este ca ea să fie scoasă la lumină şi să fie împărtăşită tuturor. Să devină  albie de urmat sau hrană, subiect de contemplare sau pretext de comuniune la „un pahar de vorbă”. Acesta este gândul cu care părintele Constantin Sturzu, directorul Centrului Cultural Misionar DOXOLOGIA, coordonator al Colecției Primele Semne a demarat la Editura DOXOLOGIA un adevărat proces de extracţie literară.

Concursul cuprinde trei secţiuniPoezieProză şi Eseu. Cei care doresc să se înscrie, o pot face până pe 15 septembrie 2014 (data poştei) trimiţând textele lucrărilor listate pe hârtie şi un scurt CV pe adresa: Editura DOXOLOGIA, str. Cuza Vodă, nr. 51 (în incinta Mănăstirii Golia), Iaşi – în atenţia dnei. Magdalena Melinte.

Evaluarea se va face de către un juriu format din personalități ale vieții culturale din România, în perioada 15 septembrie – 1 noiembrie 2014, iar cele mai bune texte vor fi publicate în cadrul Colecţiei Primele Semne, lansate şi promovate de Editura DOXOLOGIA.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s