O carte eveniment la Editura DOXOLOGIA: „Sfânta Evanghelie pe înțelesul copiilor” în stil miniaturist

Evanghelia pentru copiiSfânta Evanghelie pe înțelesul copiilor este o lucrare care îşi trage seva din două izvoare excepţionale care au influenţat pozitiv cursul umanităţii: textul Sfintei Scripturi, care a fost adaptat pentru a deveni, pe cât se poate, accesibil copiilor, şi manuscrisul miniat, rafinata artă care stă la baza cărţii ilustrate, aşa cum o ştim astăzi.

Faptul că această carte apare la Editura DOXOLOGIA, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, nu este deloc o întâmplare, ea făcând legătura între ilustraţia de carte contemporană şi miniatura cu care un artist desăvârşit precum Gavriil Uric împodobea în anul 1429 Tetraevangheliarul de la Neamțu, una dintre cele mai frumoase lucrări de miniatură care au ieşit din atelierele europene ale acelei perioade atât de înfloritoare şi în ceea ce priveşte artele frumoase.

Sfânta Evanghelie pe înțelesul copiilor face parte, împreună cu alte cărţi ilustrate de Gabriel Poenaru şi Dionis Spătaru, primii care au reintrodus în spaţiul editorial românesc de după 1989 ideea de ilustraţie asemănătoare cu manuscrisul miniat, dintr-un proiect mai amplu.

Acesta îşi propune o reîntoarcere spre valorile de bază ale ilustraţiei de carte care, chiar dacă a păstrat anumite similitudini cu cele ale manuscrisului miniat, a pierdut foarte mult din bogăţia imagistică a acestuia, simplificând excesiv mesajul plastic care însoţeşte textul scris al unei cărţi, fie el text religios, basm, poveste sau povestire.

Totodată, prin proiectul amintit, cei doi artişti atrag atenţia asupra faptului că tehnica manuscrisului miniat este pe cale de dispariţie în zilele noastre, ea nemaifiind acum cunoscută decât de puţini pictori.

Este de remarcat faptul că la conceperea acestei cărţi s-au folosit imagini realizate exclusiv manual şi la scară identică cu cele prezente între cele două coperte ale Sfintei Evanghelii pe înțelesul copiilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s