Spectacolul muzical-sacru „În vremea aceea…” pe scena ieșeană

DSC_9280Arhiepiscopia Iașilor, prin Centrul Cultural Misionar Doxologia, și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” – Iași au avut bucuria de a găzdui, cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Teofan, un inedit eveniment cultural-artistic, ce a avut loc marți, 31 martie a.c., la Casa de Cultură a Sindicatelor din Iași, începând cu ora 18.00, intrarea fiind liberă.

Este vorba de fresca muzicală sacră „În vremea aceea…”, o transpunere în scenă realizată de Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu secţia Artă Sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

Spectacolul este o transpunere pe note muzicale a mesajului evanghelic ce ilustrează patimile lui Iisus, începând cu momentul aducerii Sale în faţa lui Pilat și continuând cu momentul morţii şi cel al Învierii. Spectatorii ieșeni s-au bucurat de o reprezentație de excepție a artiștilor veniți de la Constanța, printre care: Alexandru Chiriac, Gabriela Dobre, arhimandrit Vartolomeu Trofin, arhimandrit Adrian Ioan Clinciu, diacon Florian Popa, Mădălin Băldău, Ionuţ Cristinel Boancheş, precum și arhidiaconii: Mihai Urzicana, Corneliu Chivu şi Doru Emanuel Pantazi.

La finalul celor aproape două ore de muzică de calitate, au luat cuvântul Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, iniţiatorul acestui proiect. „Văzându-i pe Pilat, pe Iisus, pe mama Sfântă vedeam dincolo de tot ceea ce s-a întâmplat atunci (n.r.: în 1960), reluarea şi prelungirea acelui moment, tot ceea ce trăiau cei peste 2000 de călugări care cu un an înainte au fost izgoniţi din mănăstiri şi erau în închisori. (…) Această scriere a fost ajutată de tot strigătul acelor oameni, bărbaţi şi femei, călugări, preoţi de mir sau creştini care sufereau atunci precum Hristos pe Cruce. De aceea, dincolo de ani şi de decenii, îi mulţumim părintelui autor că a încercat să se transpună pe sine în toată acea ambianţă a lui Hristos care a pătruns în celulă şi a încercat să mângâie cu rana Sa rănile celor care se aflau acolo”, a menționat IPS Teofan.

Înaltpreasfințitul Teodosie a precizat că tabloul cu Maica Domnului este extrem de sugestiv deoarece „Maica Domnului adună toată durerea patimilor Domnului în inima ei. Dacă în celelalte tablouri vedem izul muzicii din Israel, al muzicii orientale, la Maica Domnului vedem şi izul românesc, inspirat din bocetul de jale; chiar de aici, din Moldova, este inspirat autorul atât de frumos aşează pe acest tablou plângerea Maicii Domnului la care participă și cerul, și dealul Golgotei, și florile, și iarba, și tot ce ne înconjoară.” De asemenea, Sfinția Sa a ținut să mulțumească tuturor artiștilor care au contribuit la punerea în scenă a acestei opere.

Fresca în nouă tablouri a fost compusă de Pr. Ion Popescu Runcu, inițial ca un oratoriu pentru soliști, cor bărbătesc și pian. Ulterior, compozitorul Constantin Arvinte a regândit opera pentru a putea fi interpretată cu orchestră simfonică. În prezent, spectacolul beneficiază de aportul a numeroși artiști (soliști, coriști și membri ai orchestrei), sub bagheta dirijorului arhimandrit Ion Iulian Dumitru, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. „În vremea aceea…” a fost susţinut de Corala „Armonia”, a Arhiepiscopiei Tomisului, prima și singura care a pus în scenă acest spectacol după moartea compozitorului.

Spectacolul „În vremea aceea…“ va fi susţinut şi la Roman, astăzi, 1 aprilie, la Casa de Cultură din localitate, şi la Bacău, la Teatrul de Vară „Radu Beligan“, mâine, 2 aprilie, ambele evenimente având loc începând cu ora 18.00, intrarea fiind liberă.

Înregistrarea concertului de la Iași este disponibilă aici.

Text publicat și pe Portalul DOXOLOGIA și la rubrica “Actualitate” din Ziarul “Lumina – Ediția de Moldova”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s