Evenimente religioase în județul Botoșani

Mănăstirea Popăuți

Mănăstirea Popăuți

În perioada 5-9 septembrie 2015 vor avea loc în județul Botoșani, mai multe sfințiri de locașuri de cult, dar și unele evenimente organizate în memoria Preafericitului Patriarh Teoctist. Evenimentele au loc cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea celui de-al cincilea patriarh al României, vrednicul de pomenire Părintele Teoctist Arăpaşu.

Primul eveniment din perioada următoare va avea loc sâmbătă, 5 septembrie, la Mănăstirea Gorovei (Protopopiatul Dorohoi), unde se va sfinți Paraclisul „Sf. Ioan Iacob” și „Acoperământul Maicii Domnului” de la Schitul Alba, urmând ca duminică, 6 septembrie, să aibă loc sfințirea bisericii vechi a Mănăstirii Popăuți din Botoșani.

Casa memorială PF Teoctist

Casa memorială PF Teoctist

Șirul de manifestări va continua luni, pe 7 septembrie, când vor avea loc trei evenimente dedicate Preafericitului Patriarh Teoctist. Este vorba de un simpozion care va debuta la ora 10.00, în Parohia Victoria (comuna Stăuceni) – loc unde Preafericirea Sa a ctitorit biserica parohială. La ora 12.30, în cimitirul din sat, se va săvârși slujba Parastasului pentru părinții PF Teoctist. Ziua se va încheia cu vizitarea Casei Memoriale a acestuia, din Parohia Tocileni (comuna Stăuceni). Sfințită în primăvara anului 2014, casa memorială a vrednicului de pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu expune spre vizionare bunuri personale ale fostului ierarh, donate muzeului de Patriarhia Română şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, şi este decorată cu obiecte tradiţionale specifice zonei Botoşaniului.

Mănăstirea Sihăstria Voronei

Mănăstirea Sihăstria Voronei

Evenimentele vor culmina cu hramul Mănăstirii Vorona, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, pe 8 septembrie, când va avea loc și resfințirea bisericii din cimitirul mănăstirii. Seria de manifestări se va încheia miercuri, 9 septembrie, la Mănăstirea Sihăstria Voronei, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătoririi celui de-al doilea hram al lăcașului, Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, anul acesta împlinindu-se 10 ani de la canonizarea acestuia. Totodată va avea loc sfințirea clopotniței și a altarului de vară din incinta mănăstirii.

Evenimentele au loc cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire, Părintele Patriarh Teoctist Arăpaşu, care, la 7 februarie 1915 vedea lumina zilei în satul Tocileni, judeţul Botoşani, din părinţii Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, ca al zecelea fiu din cei unsprezece copii ai acestora, primind la botez numele de Toader.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s