14 septembrie

14 septembrie – o zi specială. Specială din multe puncte de vedere, dar mai ales pentru că fix acum trei ani, pe 14 septembrie 2013, de Ziua Crucii (cum e numită în popor sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci) viaţa mea avea să ia o altă turnură.

Până acum câţiva ani, când auzeam pe cineva că spune că o anumită persoană sau un anumit moment a avut o influenţă covârşitoare în modul în care a decurs viaţa sa, ziceam că sunt, de cele mai multe ori, vorbe-n vânt. Dar Cineva a vrut să-mi arate că nu e aşa. Şi mi-a scos în faţă, pe 14 septembrie 2013, pe unul din cei mai importanți oameni din viața mea.

Pe „sprânceana muntelui”, lângă Nazaret, Israel – mai 2016

Bine, îl întâlnisem prima dată prin primăvara-vara lui 2010, când studentă fiind, l-am căutat pe Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru a obţine informaţii în legătură cu unele biserici, monumente istorice. (Lucram la un dosar de presă pentru Cuzanet).

Peste vreo doi ani am participat la o cununie oficiată de dânsul, la Biserica Talpalari, iar în aprilie 2013 la un botez… Mai precis, sora mea a botezat o minune de băieţel, iar eu am fost ajutor de naşă sau naşa-doi, cum mi se mai spune.

Până aici nimic special, deşi am rămas de la început în minte cu chipul său, un chip plin de bucurie şi dragoste cu care primea pe fiecare, chiar dacă îl cunoştea sau nu. Însă acum trei ani, le-a potrivit atât de bine Dumnezeu, că am ajuns din nou la Părintele Constantin, în interes profesional. Dar Cel de Sus avea și alte planuri, iar în două luni am putut spune, în sfârşit, că mi-am găsit Duhovnicul.

De atunci, cred că chiar din ziua în care mi-a spus să vin mai des pe la Talpalari, să mai vorbim, să ne cunoaştem, viaţa mea s-a schimbat. Eu m-am schimbat pe toate planurile, deşi amândoi avem caractere asemănătoare. Nu cred că am reuşit să-i spun Părintelui cât de mult îi datorez, cât de mult înseamnă pentru mine şi să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut şi face pentru mine. Nu ştiu dacă n-am avut curajul sau oportunitatea. Dar astăzi, mai ales că e departe (fizic), mi-am luat inima în dinţi şi scriu despre asta. Sper să nu se supere pe mine.😀

Părintelui (când spun Părintele doar la Pr. Constantin mă refer şi ca mine sunt şi alţii, ştiu asta sigur ;))) îi datorez multe clipe de liniște, de bucurie și împlinire. De aceea, îi mulțumesc!

Vă mulţumesc, părinte drag, pentru că de fiecare dată când vă întâlnesc aveţi zâmbetul pe buze și o privire caldă și senină care mă liniștesc, de parcă toate probleme s-au rezolvat!

Vă mulţumesc pentru că m-aţi primit în familia dvs. de suflet!

Vă mulţumesc pentru că m-aţi ajutat să-L cunosc mai bine pe Domnul și să mă întâlnesc mai des cu El!

Vă mulţumesc pentru că îmi răspundeţi la toate întrebările (puerile sau mai puțin puerile)!

Vă mulțumesc pentru că m-ați adus în familia Doxologia!

Vă mulţumesc pentru că m-aţi învățat extrem de multe în plan profesional!

Vă mulţumesc pentru că mi-aţi permis să vă fiu aproape!

Vă mulţumesc pentru că m-aţi ajutat să evoluez şi să-mi împlinesc multe visuri!

Vă mulţumesc pentru că mi-aţi acordat atât de multă încredere cât nu credeam că sunt vrednică să primesc şi sper că nu v-am dezamăgit şi că nici nu o voi face de acum înainte!

Vă mulţumesc pentru că datorită dvs. sunt mult mai curajoasă şi am mai multă încredere în mine!

Vă mulţumesc pentru că aţi avut grijă de mine!

Vă mulţumesc pentru că datorită dvs. am redescoperit că există prieteni cu adevărat!

Vă mulţumesc pentru că mi-aţi arătat de ce sunt în stare!

Vă mulţumesc că puneţi zilnic o vorbă bună pentru mine Acolo, Sus!

Vă mulţumesc pentru că datorită dvs. am reuşit să fac lucruri de care nu credeam că sunt în stare!

… sunt prea multe pentru care trebuie să vă mulțumesc.

Vă mulțumesc pentru că sunteţi!

Şi Îi mulțumesc Domnului pentru că v-a trimis în viața mea!

P.S. (pentru mine): După cum spuneaţi, suntem „doar la o rugăciune distanță”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s