Şi de-ar fi când va fi…

Când spui „peste 10 ani” te gândeşti că va fi peste foarte multă vreme, însă, în felul în care se scurge acum timpul, acest reper nu mai este un punct atât de îndepărtat. Nu îmi place să mă raportez la viitor, pentru că viitorul nu mai e sigur de mult.

Îmi place prezentul, cred că tuturor le place, chiar dacă mulţi nu vor să recunoască acest lucru. Nu pot spune că nu îmi place să visez ce va fi peste 10 ani, dar mi-e greu să spun cum mă văd peste 10 ani. Asta se întâmplă nu pentru că nu aş şti ce pot sau pentru că nu aş avea încredere în mine, ci pentru că acum totul se schimbă de la o zi la alta, apar oportunităţi sau eşecuri în viaţa fiecăruia.

Dacă mă gândesc ce vroiam să fac acum 10 ani (pe la 12-13 ani) ştiu că aveam eu o idee legată de jurnalism, însă una foarte vagă, o pasiune de moment. Îmi amintesc că atunci când mă întreba lumea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” eu răspundeam „Reporter sau crainic TV” (chiar dacă nu ştiam absolut deloc cu ce se mănâncă). Chiar dacă am făcut emisiuni vorbind la o cariocă, în faţa oglinzii din baie (suită pe un lighean ca să mă vad :D) şi am realizat prima revistă a clasei (a şasea) din şcoala mea generală mi-a trecut repede.Atunci pasiunile veneau şi plecau într-o clipită (înainte vroiam să fiu cântăreaţă şi cântam, tot la cariocă ;)))

Continuă lectura

„O biserică decorată cu penseta” – Revista presei locale

„O biserică decorată cu penseta”, „Tortură mafiotă în pădure, la Ciric” şi „Medicii de familie ameninţă că de la 1 iunie nu mai prescriu reţete compensate” sunt principalele titluri ale presei locale de astăzi, 14 mai 2011. Din presa locală aflăm despre împodobirea unei biserici într-un mod unic, despre modul în care un cetăţean moldovean a fost torturat în România, dar putem citi şi despre cauzele analfabetismului din judeţele Moldovei sau despre situaţia medicilor de familie, începând cu luna viitoare.

Ziarul de Iaşi deschide ediţia de astăzi cu o ştire despre un grup de pensionari din cartierul ieşean Cantemir, care decorează o biserică din zonă. Aceştia muncesc aproape zilnic la decorarea Bisericii Sf. Mahramă a Domnului şi Sfinţii Brâncoveni, prin intermediul unui program de terapie ocupaţională. Cei 20 de bătrâni folosesc tehnica mozaicului în marmură, metodă deprinsă de la prof. Stelian Onica, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Când va fi gata, biserica va fi unică în ţară, datorită acestui stil. Mai multe despre activitatea pensionarilor aflaţi din pagina trei a Ziarului de Iaşi sau de pe www.ziaruldeiasi.ro.

 Astăzi, Ziarul de Iaşi apare împreună cu Suplimentul de cultură, unde puteţi citi un interviu cu unul din regizorii tineri ai României, Bogdan George Apetri. Veţi afla cum şi-a planificat acesta cariera, cum a ajuns să studieze în SUA, ce a făcut acolo, dar şi alte detalii despre filmele sale (scurtmetraje şi primul lungmetraj).

Continuă lectura

Arta noastră cea de toate zilele

Astăzi aproape orice poate fi numit artă. Nu neg că anumite, să le spun, „fenomene” se înscriu în ceea ce înseamnă artă. Însă unele nu cred că au vreo tangenţă cu aceasta. Fiecare as în ale calculatorului sau în ale vreunui progrămel şmecher e mare artist pentru că ştie să modifice poze, filmuleţe sau să „picteze” pe calculator.

Din punctul meu de vedere un artist trebuie să fie cu adevărat talentat, iar cu talentul te naşti. E drept că apoi trebuie să-l valorifici, să munceşti ca să faci ceva cu acel talent. (Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă!) Însă nu cred ca cineva se naşte cu talentul de a modifica în Photoshop poze şi apoi să fie numit marele artist.

O mostră a ceea ce consider eu cu adevărat artă găsiţi mai jos:

Voi cum vedeţi arta în zilele noastre?

P.S.: Sper să ajung şi eu la concertul de la Iaşi.

Off, studenţia mea!

Merg destul de des în căminele din Campusul Titu Maiorescu Iaşi pentru că am de făcut multe proiecte împreună cu unii colegi care sunt cazaţi acolo. M-am săturat până peste cap de fumul de ţigară de pe holuri. Uneori îl poţi tăia cu un cuţit. Mai frumos este să le vezi şi pe femeile de serviciu cum pufăie de zor.

Dacă ar fi asta singura problemă, ar fi ceva. Dar nu, sunt muuulte. Principalele:

1. Nesimţirea unor studenţi (studente) care nu ştiu să convieţuiască

2. Mizeria din băi („datorată” tot nesimţirii)

3. Conexiunea la internet care ba e, ba nu e (nu că pe la facultate am avea aşa ceva; acolo se găsesc alte „lucruri” )

4.  Frigul de pe holuri

5.  Accesul în cămin al vânzătorilor ambulanţi şi al cerşetorilor (din experienţă vă spun că nimeni nu te opreşte la intrare să te întrebe de sănătate, chiar dacă eşti o persoană dubioasă sau nu).

Sigur mai sunt şi alte probleme care îi supără şi pe studenţii cazaţi în aceste cămine sau în altele din ţară. Cum eu sunt doar vizitator nu am cum să le ştiu. Aşa că sunteţi invitaţii mei să faceţi publice probleme cu care va confruntaţi în cămine. Dacă aveţi şi poze sau filmuleţe puteţi să mi le trimiteţi şi le voi posta negreşit pe blog.

A fost odată… gândul

„A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti.

De când se iscălea musca pe perete, / Mai mincinos cine nu crede. A fost odata un ziar, numit gândul.”

Probail aşa vor începe de astăzi înainte toate istorisirile despre ziarul gândul. De luni, 11 aprilie 2011, cei care erau obişnuiţi să ia la prima oră ziarele nu vor mai găsi la tarabe cotidianul editat de Mediafax Group. Ziarul va exista doar în mediul online, la adresa http://www.gandul.info/.

A avut loc încă o victorie a Internetului asupra printului. Nu pot spune că sufăr din această cauză, dar nici că sunt indiferentă. Nu cumpăram gândul, eventual mai citeam prima pagină (dacă ziarul era afişat cum trebuie) în timp ce aşteptam tramvaiul în staţie. Atunci, de ce nu sunt indiferentă? Simplu! Pentru că sunt studentă la jurnalism (şi pentru că eu chiar vreau să-mi practic meseria, nu ca alţi colegi care deja spun că se vor reprofila) şi faptul că dispar din ce în ce mai multe publicaţii de pe piaţă nu e un lucru încurajator, să-i spun.

Continuă lectura