Toamnă

dsc_0105

Anunțuri

14 septembrie

14 septembrie – o zi specială. Specială din multe puncte de vedere, dar mai ales pentru că fix acum trei ani, pe 14 septembrie 2013, de Ziua Crucii (cum e numită în popor sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci) viaţa mea avea să ia o altă turnură.

Până acum câţiva ani, când auzeam pe cineva că spune că o anumită persoană sau un anumit moment a avut o influenţă covârşitoare în modul în care a decurs viaţa sa, ziceam că sunt, de cele mai multe ori, vorbe-n vânt. Dar Cineva a vrut să-mi arate că nu e aşa. Şi mi-a scos în faţă, pe 14 septembrie 2013, pe unul din cei mai importanți oameni din viața mea.

Pe „sprânceana muntelui”, lângă Nazaret, Israel – mai 2016

Bine, îl întâlnisem prima dată prin primăvara-vara lui 2010, când studentă fiind, l-am căutat pe Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru a obţine informaţii în legătură cu unele biserici, monumente istorice. (Lucram la un dosar de presă pentru Cuzanet).

Peste vreo doi ani am participat la o cununie oficiată de dânsul, la Biserica Talpalari, iar în aprilie 2013 la un botez… Mai precis, sora mea a botezat o minune de băieţel, iar eu am fost ajutor de naşă sau naşa-doi, cum mi se mai spune.

Până aici nimic special, deşi am rămas de la început în minte cu chipul său, un chip plin de bucurie şi dragoste cu care primea pe fiecare, chiar dacă îl cunoştea sau nu. Însă acum trei ani, le-a potrivit atât de bine Dumnezeu, că am ajuns din nou la Părintele Constantin, în interes profesional. Dar Cel de Sus avea și alte planuri, iar în două luni am putut spune, în sfârşit, că mi-am găsit Duhovnicul. Continuă lectura